Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Povesti din interiorul nostru

Copilul cu 1000 de părinți

Copilul cu 1000 de părinți? Port în mine toți oamenii din care mă trag: buni, răi, frumoși, isteți, ironici, geniali, vrednici, curați, puturoși, mincinoși, prefăcuți, retarzi, nebuni sau proști cu spumele Mării Negre. Am câte puțin din fiecare. Rădăcinile mele-s adânci ca niște șerpi uriași. Mi se mișcă pe sub tălpi de la o margine a țării către alta.

Merg cu mine, de o jumătate de secol, ochii strămoșilor mei, albaștri și căprui de la ungurii tatei și verzi ca frunza de la bulgarii mamei. Sunt cu mine, îi simt peste tot. Dar pentru că am făcut întotdeauna lucrurile altfel, și n-am vrut să fiu ca nimeni, niciodată, ochii mei s-au răzvrătit căprui spre negri, cu o privire de copil amărât cu pantofii tăiați la degete, pentru că i-au rămas prea mici.

Le port pe umeri pistruii, le aud tăcerile, ura, forța, zâmbetele lor toate s-au înghesuit în mine. Venele lor se umflă-n carnea mea, sângele lor îmi bate-n tâmple, calc pe oasele lor cu îndrăzneală și încredere.

Se È›in după mine toÈ›i evreii mei neÈ™tiuÈ›i, sinucigaÈ™ii, minerii din È™ut, duhnind curat a trăscău È™i-a moarte, bunicii mei, ostaÈ™i cu sânge pe uniformă È™i decoraÈ›ii în piept, țăranii din familia mea, care strângeau grâul altora È™i mânau cai costelivi, copii uimiÈ›i, flămânzi, murdari de caise la guri. La gurile Dunării…

Toți sunt desenați pe fața mea, în istoria mea de parcă cineva a vrut să-mi dea o mie de chipuri, cu o mie de suflete, și o mie de lumini.

Am clipe când semăn cu fiecare-n parte și zile când nu sunt niciunul dintre ei. Dar eu sunt copilul lor. Copilul cu o mie de părinți.

Dana Fodor Mateescu

24 iulie 2020

13 Comments

  1. Iosif

    Dincolo de chipul feminin, senin, frumos si luminos, esti o trezorerie de comori ceresti nepieritoare, vii, ce sunt pastrate-n inima, prin sufletele inocente de copii, ce sunt iubiti de Tatal si de Fiul omului Iisus Hristos.
    Un Sfârsit de saptamâna binecuvântat si luminat, draga Dana !

  2. Silviu Titan

    Genială în povestire, nu doar prin faptul de a împleti cuvinte, ci prin trăirea și simțirea pe care reușești să o transmiți. 😊 🤗

  3. Eu spun altfel – sunt omul puzzle, toÈ›i strămoÈ™ii de diferite origini au lăsat câte o bucățică, de formează întregul de azi…

  4. Puzzle

    Sunt omul-puzzle
    făcut dintr-un mozaic de piese multicolore.
    S-au găsit destui strămoși
    de pe ambele ramuri ale arborelui genealogic
    să-mi lase moștenire câte un crâmpei
    din năzuințele și priceperile lor.
    Am ambiția mamei,
    setea ei de învățătură,
    nu însă și geniul ei,
    nici îndemânarea.
    De la un frate al bunicii
    am luat talentul literar.
    Am ochii migdalați, puțin pieziși
    ai secolelor de năvăliri tătare în Moldova,
    dar verzi ca ai bunicii mele moldovence,
    trupul sculptat într-un bloc de marmură
    al tatălui meu.
    Tot din neamul lui am luat
    aplecarea spre limbi străine.
    Spiritul lui de afaceri m-a ocolit.
    Mi-ar fi prins bine
    și talentul său pentru numere și linii.
    Doar dorul depărtărilor nețărmurite,
    dragostea pentru mare,
    pentru tradiții ce încep să se stingă
    și-au găsit adăpost în pieptul meu.
    Jocul de puzzle
    se sfârșește cu mine,
    ultima crenguță
    în sufletul căreia trăiesc toți strămoșii.
    Sunt fericita moștenitoare
    a mai multor povești de familie
    din tot atâtea neamuri.
    Poate voi reuși să le aștern pe hârtie
    înainte de a se pierde.
    Două dintre ele deja s-au pierdut.
    Eu le È™tiam pe jumătate, pe sfert…

  5. danmatei1206

    ❤️❤️❤️

Leave a Reply