SăniuÈ›a. Era roÈ™ie, nou-nouță, cu un spătărel din lemn, cu inimioare decupate pe margini. Mirosea a vopsea È™i era lucioasă ca oja de pe unghii. „Sanie de fetițăâ€, a zis mama.
Aveam vreo trei-patru ani, când mi-a adus-o tata. Locuiam la bloc, pe strada Melinești, și a fost prima săniuță din viața mea. Era vară, cald, de-ți venea să-ți dai toate țoalele jos de pe tine, plus un rând de piei, dar tata, care a fost întotdeauna un nonconformist, un revoltat și-un modernist care ironiza standardele, și tot ce era impus de altcineva, a găsit de cuviință că e cel mai potrivit anotimp pentru achiziționarea unei săniuțe.
M-am bucurat enorm! Era A MEA! Toată. Mama dădea din cap, mustrătoare, È™i chiar am auzit-o cum îl certa pe tata („Acum nu mai scapi de ea! Ai să vezi!â€) care era fericit, È™i-ar fi gustat oarece răcoritor È™i vitaminos, dar cu… guler de spumă. Trebuia udată!
O puseseră pe hol. M-am urcat pe ea, călare È™i…am aÈ™teptat. Nu pornea. Păi? Cum fac?
„Dani, la iarnă, nu acum!â€, mi-a zis mama zâmbind didactic. „Vara mergem la plajă, în parc, nu ne dăm cu săniuÈ›a.â€
„Cum adică? De ce?â€, am început să respir precipitat, semn că urma să bâzâi, È™i să las buza de jos…
„Nu e zăpadă. Și nu alunecă.â€
M-am dus, fuga, la tata. Era băgat în frigiderul Fram, stil vechi, și sugea cu poftă dintr-o sticlă maro.
„Ta-taaaa! Mă daaaai?!â€
L-am privit de jos, cu ochii mari, două castane ude, sfâșietor de triste, dar convingătoare ca niÈ™te topoare. N-a rezistat. A mai băut niÈ›el, apoi a zis: „Hai!â€
A căutat o sfoară, dar n-a găsit. A pus o sârmă, că avea destulă.
„Mă, voi aÈ›i înnebunit? O să râdă lumea de noi. Unde vă duceÈ›i cu sania?â€, a îndrăznit mama, în timp de tăia, toc, toc, toc, niÈ™te morcovi, la bucătărie.
„Mergem pe stradă. Și dacă nu alunecă, îi pun roÈ›i.â€, a zis tata, È™i, în clipa aia, l-am iubit feroce. Nimeni nu avea un tătic, aÈ™a, miÈ™to ca al meu!
Am coborât repede-repede, și am ieșit în fața blocului. Erau mulți copii afară, în special băieți. Vecinii au râs de noi, până s-au umflat, dar eu credeam că de ciudă ce le era. Cineva striga de la o fereastră: „Fodoricăăă, gata? Plecați cu sorcova?†Dar tata zâmbea, deci nu era niciun pericol.
M-am aÈ™ezat pe săniuță, È™i gata. El a început să mă tragă. La început, mai greu, pentru că asfaltul era asfalt. Apoi, după ce tălpicile s-au lustruit, am prins viteză. Doamne, ce bucurie! Copiii se È›ineau după mine È™i chiuiau, mă atingeau, È›ipau: „Vrem È™i noooi, vrem È™i nooooi!â€
Aerul dulce mă gâdila pe la urechi, iar bretonelul îmi flutura vesel, în aroma de cartofi prăjiți și de tocăniță, care se ridica în cartier. Se apropia prânzul.
Sania mea făcea un zgomot cumplit, fier târât pe trotuar, È™i peste pietre sau gropi, dar mie îmi plăcea teribil. Vibra o dată cu mine, È™i simÈ›eam cum îmi clănțăne dinÈ›ilicii în gură. „Dani, închide gura, că te muÈ™ti!â€, zicea tata, dar ce? Parcă puteam?
Chițăiam și hohoteam de râs, ca o nebună.
Pe tata curgeau apele șiroaie, îl vedeam cum gâfâie, avea tricoul ud, dar nu se oprea, era puternic și neînfricat. Oamenii care treceau pe lângă noi se opreau mirați. Unii ne zâmbeau. Alții ziceau că tata e diliu, își făceau semnul crucii, și strigau vorbe, pe care nu le înțelegeam (posibil înjurături).
ÃŽntr-un târziu, a obosit. „Dani, fumez È™i eu o È›igară.†Pitacii din cartier, murdari la guri de dude È™i cu picioarele pline de vânătăi È™i sânge închegat, ne-au ajuns: „Nenea, nenea, putem s-o tragem pe Dani cu sania?â€
Tata i-a lăsat. M-au plimbat pe toate străzile, iar eu zbieram: „diiii, diii căluților!†Apoi, m-am gândit să le-o dau și lor. Erau mici ca și mine, unii dintre ei, și așa de murdari și de amărâți, că mi s-a făcut milă de ei.
M-au lăsat în faÈ›a blocului. „Ne dăm cu ea, È™i È›i-o aducem…â€, au zis.
Tata a plecat sus, aÈ™a că, m-am aÈ™ezat pe bordură È™i am aÈ™teptat. Cinci minute. Zece. Treizeci. „Daaaniii, m-a strigat mama de la fereastră. Unde È›i-e săniuÈ›a?â€
„Le-am dat-o È™i lor puÈ›in, am cârâit cu inima ruptăâ€, pentru că o presimÈ›ire rea mă inunda ca o apă.
Tot aÈ™teptând aÈ™a, a apărut o fetiță mai mare, care locuia cu noi în bloc, È™i mi-a spus: „Vezi că ăia È›i-au furat sania.â€
Mi s-a oprit respiraÈ›ia. Fusesem păcălită. M-am trântit pe iarba din grădină, È™i am început să dau din mâini È™i din picioare, ca un gândăcel care a căzut pe spate, È™i nu se mai poate întoarce. Urlam ca jupuită de vie: „SăniuÈ›aaaa meaaaaaaa!â€
Au ieÈ™it multe capete la ferestre, plus al mamei, de la etajul patru. A coborât È™i tata, dar plângeam în aÈ™a hal, că nu mai auzeam nimic, nimic… M-a luat în braÈ›e È™i m-a dus în casă, unde m-am zbuciumat până am adormit. El s-a dus să investigheze, dar n-a aflat decât că săniuÈ›a mea a fost luată de niÈ™te indivizi, cam marocani, aÈ™a, la fizionomii, È™i… Unde să-i găsească? A lăsat-o baltă.
Ca să mă împace, mi-a cumpărat trei îngheÈ›ate diferite È™i două prăjituri cu friÈ™că. Când m-am trezit, butoi de supărare, m-a pupat È™i mi-a zis: „Lasă, că-È›i iau alta, mai frumoasă, È™i cu roÈ›i!â€
L-am crezut și, necazul ca plumbul, mi-a trecut. M-am uitat un pic în ochii lui, și am văzut soarele cum îmi zâmbea numai mie.
Dana Fodor Mateescu – 14 ianuarie 2021
foto: preluare internet
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc!
„






ioansperling
Frumoasa poveste!
Dana Fodor Mateescu
<3 MulÈ›umesc! Mă bucur că È›i-a plăcut! 🙂
ioansperling
Deosebită, tipica pentru tine, cu echilibru intre spumos si duios!
Dana Fodor Mateescu
🙂 <3
Adrian Saveanu
Povestea cu saniuta ta imi aduce aminte de anul 1957,sfarsit de iulie.Era ziua mea,implineam 8 ani si tatal meu(Dumnezeu sa il odihneasca in pace)mi-a facut cadou o bicicleta Carpati-Tohan .Dupa multe ture prin curtea blocurilor din soseaua Giurgiului,m-am asezat pe bordura sa ma odihnesc putin,timp in care am dat bicicleta unor prieteni de varsta mea sa se bucure si ei.Mare greseala.Dupa 10 minute s-au intors pe langa bicicleta,cu ghidonul rasucit si cauciucul din fata spart,de fapt taiat .Asa am aflat cu totii ca nu trebuie sa treci cu bicicleta peste bordura trotoarului .
Peste cateva zile,dupa inlocuirea anvelopei si camerei,m-am gandit ca e mult mai usor sa cobor scarile de la etajul III calare pe bicicleta. Ideea a fost buna,dar m-am ales cu un cucui de la usa vecinului de la etajul II si cu furca rotii din fata putin mai mult indoita. Nu mult dupa asta ,am legat caruciorul de butelie de bicicleta si l-am plimbat pe unul din prietenii mei prin curtea blocurilor. Tantalaul nu a stiut in ce parte sa se aplece la o curba si s-a rostogolit de cateva ori pe betonul aleii julindu-si numai genunchii ,coatele si putin nasul.Mama lui a venit la usa noastra sa ii arate mamei mele rezultatul acestei plimbari.Mama mea a interbat pe copil daca eu l-am legat cu forta pe carucior,asa ca tot el a luat doua dupa ceafa de la ma-sa.In ziua urmatoare l-am luat pe cadru.A fost mult mai sigur.
Doamna draga,imi inchipui cum ar fi fost sa fim de varste apropiate si vecini de bloc…
Dumnezeu a avut grije sa va nasteti in alt cartier si multi ani dupa mine.
Va admir talentul si va doresc numai bine.
Cristina
M-a uns pe suflet! Un pic de umor, un pic de nostalgie È™i multa, multa duioÈ™ie! â¤ï¸
Adrian Saveanu
Povestea cu saniuta ta imi aduce aminte de anul 1957,sfarsit de iulie.Era ziua mea,implineam 8 ani si tatal meu(Dumnezeu sa il odihneasca in pace)mi-a facut cadou o bicicleta Carpati-Tohan .Dupa multe ture prin curtea blocurilor din soseaua Giurgiului,m-am asezat pe bordura sa ma odihnesc putin,timp in care am dat bicicleta unor prieteni de varsta mea sa se bucure si ei.Mare greseala.Dupa 10 minute s-au intors pe langa bicicleta,cu ghidonul rasucit si cauciucul din fata spart,de fapt taiat .Asa am aflat cu totii ca nu trebuie sa treci cu bicicleta peste bordura trotoarului .
Peste cateva zile,dupa inlocuirea anvelopei si camerei,m-am gandit ca e mult mai usor sa cobor scarile de la etajul III calare pe bicicleta. Ideea a fost buna,dar m-am ales cu un cucui de la usa vecinului de la etajul II si cu furca rotii din fata putin mai mult indoita. Nu mult dupa asta ,am legat caruciorul de butelie de bicicleta si l-am plimbat pe unul din prietenii mei prin curtea blocurilor. Tantalaul nu a stiut in ce parte sa se aplece la o curba si s-a rostogolit de cateva ori pe betonul aleii julindu-si numai genunchii ,coatele si putin nasul.Mama lui a venit la usa noastra sa ii arate mamei mele rezultatul acestei plimbari.Mama mea a interbat pe copil daca eu l-am legat cu forta pe carucior,asa ca tot el a luat doua dupa ceafa de la ma-sa.In ziua urmatoare l-am luat pe cadru.A fost mult mai sigur.
Doamna draga,imi inchipui cum ar fi fost sa fim de varste apropiate si vecini de bloc…
Dumnezeu a avut grije sa va nasteti in alt cartier si multi ani dupa mine.
Va admir talentul si va doresc numai bine.
Dana Fodor Mateescu
Ahahahahahaha! Doamneeee! Parcă am fi rude! AveÈ›i bunici în Ardeal? Sau în Dobrogea? 🙂 Eu mă dădeam cu bicla în Lacul Morii! Ahahahah!
viobuz
Sunteti atinsa … iar pe noi ne-ati dat pe spate ….. la cat mai multa inspiratie si in viitor
Dana Fodor Mateescu
Vă mulțumesc!
danmatei1206
Emoționant, Dănuța!
💓💓💓