Zenitu mă-sii de viață!

Tata nu înjura niciodată cum o face toată lumea. Nu putea. Îi era teribil de rușine. Cădea cerul pe el. Sau zenitul, na!
Când era nervos, bulbuca ochii, se înfoia ca un curcan, țopăia puțin, își lua avânt, se umfla ca un balon cu aer cald, trecea prin toată gama de culori și, la sfârșit, când toți se așteptau să pornească un șir sănătos de suduieli, jumătate ungurești, jumătate ardelenești, tata dezamăgea audiența cu o opinteală fâsâită:

„…zeii mă-sii!”
Și gata! Îi trecea.
Ei, înjurătura asta a lui era cea mai cumplită. Ea acumula toată energia negativă înmagazinată-n el, bihorean cuminte și de palincă iubitoriu.
Eram mică și l-am întrebat, cântându-i numele, cu glasul meu de fetiță curioasă:
-Ta-taaaaa! Ce-s ăia zeii mă-tii?
Se albăstrea la chip.
-Ei, o prostie! Am greșit. M-a enervat dioda asta. Tu să nu spui așa, da?
-Daaaa! (Aiurea, mereu îl imitam în gând)

Afară de ”zeii mă-sii”, tata mai avea o sudalmă excepțională, neprețuită, și de-a dreptul poetică. Când o spunea, parcă vedeam artificii pe cer și-mi venea poftă de Pepsi rece.
„ tu-i Zenitu mă-sii de viață, astăzi și mâine!”
Înjurătura asta a fost inventată prin 1975, de un Moș Nicolae, când tata și-a pierdut aparatul de fotografiat Zenit. Abia și-l cumpărase de vreun an sau doi, era pasionat de fotografie. Făcuse un împrumut la CAR, spre necazul mamei care nu înțelegea de ce, ea era mai practică, ar fi vrut un șifonier mai mare și o canapea extensibilă.

Tata fusese invitat la o onomastică, iar gazda l-a rugat să aducă și aparatul foto, ca să-l „înmpozeze pă Cornil în puța goală”, pus artistic pe o blăniță albă. Amintire!
De fapt, puștiul se numea Cornel, dar așa-l strigau toți: Cornil. Avea trei luni și se pișase pe el, am ținut poza ani de zile printre ale noastre, dar n-am mai găsit-o, că v-o arătam și vouă.
Tata n-a zis nu, mai ales că declanșa în popor sentimente irezistibile cu aparatul lui, Zenit, și se preconizau băute fantastice cu ploi de zaibăr (erau olteni, aduseseră o oală mare!), furtuni de țuică și coniac Arad, cu gheață.
A stat tata o juma de zi acolo, a făcut poze superbe, bune, mai puțin bune și, după ce s-a trotilat suficient, execrabile.

S-a îmbătat tun, dar și amicul lui, nevastă-sa, mă-sa lu Cornil, cuscrii, verii și tanti Nuța de la Căteasca venită și ea pe la București, în vizite pe la neamuri.
Nu se știe cum a ajuns tata acasă, pe la două noaptea, fără geantă, fără Zenit, fără căciulă și încălțat cu niște ciubote străine, mai mari cu trei numere decât ale lui. Cine l-a adus? Cum? Cu ce? Nu am aflat niciodată. Nici el nu știa, că v-am explicat mai sus: toți erau muci, afară de Cornil, săracul, care nu se pune la socoteală.
Nu i-a spus mamei nimic a doua zi, dar era disperat, cătrănit, alb la mutră, furios și înfrigurat. Căuta peste tot prin casă: în sufragerie, în bucătărie, cămară, ba chiar și prin baie. Căuta și suduia: „Nu-i! Tu-i Zenitu mă-sii de viață, astăzi și mâine!”
Opaa! Am ciulit urechiușele instantaneu. O nouă și minunată înjurătură. Am reținut-o rapid. Dar ce vă imaginați, că eram vreo fraieră? Neee!
„Tu-i Zenitu mă-sii de viață!”
A întrebat-o și pe mama, nu cumva a văzut aparatul foto? De el îi păsa, nici nu terminase de plătit CAR-ul, căciula dă-o dracu, iar cizmele o sa le schimbe el într-o zi…
Mama a dat din umeri.
-Nu, nu l-am văzut! Te pomenești că l-ai pierdut!
„Tu-i Zenitu mă-sii de viață!”
Nu era nicăieri!
Când s-au trezit ăia din beție, i l-au adus. Peste vreo trei zile. Aparatul foto era cam unsuros, de la mâncare (cine știe pe unde o fi zăcut?), iar pe lentilă pusese cineva deștele. Erau amprente. Dar încă funcționa impecabil.
Doamne, ce bucuros a fost tata!
„Tu-i Zenitu mă-sii de viață, astăzi și mâine!, bine că nu l-am scăpat în oala cu zaibăr!” a oftat și l-a strâns fericit la piept.

Cu aparatul ăsta, tata a făcut sute de poze și diapozitive. Pe unele le păstrez și azi. Cu el, cu Zenitul, am fotografiat și eu anumite clipe din viața mea. Încă îl am. Dar nu mai funcționează. S-a stricat.

Când mă uit în ochiul magic al lentilei, îl văd pe tata, tânăr, vesel, viu și al meu. Pentru totdeauna…

Dana Fodor Mateescu – 7 decembrie 2021

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!