Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Povesti din interiorul nostru

Bocănilă

ÃŽncepe de fapt cu „Pisicile aristocrate”. Primul desen animat văzut la cinema cu mama. Am ieÈ™it de acolo îndrăgostită de Disney.

Nu îmi amintesc exact la cît timp după asta l-am văzut pe Bocănilă. Și faimoasa scenă.

Cred că era la emisiunea Vioricăi Bucur, la ora 15. Probabil unii dintre voi își amintesc mai bine.

Eram hipnotizată. Doar că chestia aia cu bătutul din picior nu prea o înțelegeam.

Tata era pe lîngă mine și a văzut că e ceva ce nu pricep. M-a întrebat dacă totul e bine și l-am întrebat de ce bate ăla din picior.

Cred că à vrut să rîdă in hohote, dar s-a abținut. Iar explicația a venit repede.

„Știi, cînd cineva È›i-e foarte drag, e greu uneori să ascunzi asta. AÈ™a, ca iepuraÈ™ul ăsta”.

ÃŽntrebarea inevitabilă… „Adică o iubeÈ™te?”

„Da, aÈ™a mi se pare È™i mie”.

Îmi plăcea să merg la miezul subiectului.

Din aceeaÈ™i eră… Luam lecÈ›ii de pian. SoÈ›ul profei avea o relaÈ›ie extraconjugala cu… ÃŽn fine, o tipă pimpantă. Iar profa mea era uÈ™or turbată.

Ce rigle peste degete mi-am luat… Pe la È™ase-È™apte ani, cam greu de acceptat. Dar a mers o vreme. Și am început eu să spun că nu mai vreau pian. Din cîte îmi amintesc, drumurile la cele două ore de pian pe săptămînă erau cu bocet È™i lacrimi grele.

Iar mama, fată diplomată… „Nu trebuie să fii supărată pe S., o înÈ™eală soÈ›ul, de aia e nervoasă”.

Halt. Stop. Need information!

ÃŽntrebare „Cu cine?”🤣🤣🤣🤣

Evident că nu mi-a spus. Am aflat ulterior.

Madam S. a continuat cu corecțiile.

Patru ani după, am început să refuz vehement. Și s-a nimerit tot tata să fie martorul „atrocităților”. S-a ridicat, a plecat… Mama era È™i ea prin zonă…

Iar acasă, dulce răzbunare, papa a pus mîna pe telefon și i-a spus clar ăleia:

„Ascultă, cucoană, a fost ultima dată cînd mi-ai bătut copchilu’, eu nu vreau să îl fac È›ambalagiu!”

N-avea omu’ nimic cu muzicanÈ›ii, dimpotrivă. Dar rigla aia peste degetele mele È™i trasul de păr cred că l-au scos din minÈ›i.

Și m-a mutat la alt profesor.

Așa am cunoscut unul dintre cei mai faini oameni din viața mea, care m-a marcat pozitiv și m-a făcut să iubesc muzica. Cu el am continuat încă patru ani.

Desculță prin viață

Leave a Reply