Hamlet cu manele?

Damian Casianopol e o magazie de cunoștințe, se pricepe la toate, la sociologie, psihologie, literatură, fizică, informatică, geometrie, astrologie, insectare, pedichiură, anatomopatologie, stomatologie și chirurgie, e o bibliotecă umblătoare, o enciclopedie britiș și câteodată idiș. E pentru pace și înțelegere planetară absolută, flower-power for ever, albinuțe, zâmbete, la el în cap negrul e prieten cu albul, galbenul cu roșul, evreul cu nazistul și Dumnezeu cu Dracu.

Damian are ochii maro, de viezure isteț, și o cheliuță de cetățean cumsecade al patriei. A făcut liceul de informatică, apoi Facultatea de Litere, Teologia și Filosofia. E doxă de carte! Un ins boem, scrie poezie bună, eseuri și recită teatral din Esenin în orice cârciumă intră, dar numai după al doilea pahar de albitură. Are el un ritual.

De la depărtare, Damian pare un Berzelius cu Wiskey. Când se apropie, e chiar el!

Ca orice geniu care se respectă, are idei senzaționale, dar și momente când nu te înțelegi deloc cu el. Când e în spasmele creației, trebuie să te ferești din calea lui.

Pe vremea când fiul meu refuza cu vehemență orice fel de muzică normală, recomandată, și prefera manelele ca fundal sonor pentru ațipeală sau bună-dispoziție, am avut o discuție disperată cu genialul meu amic.

-Nu mai pot! Ce să fac? Cum să-l determin? Mi-e milă de el, urlă până nu mai are aer în el, dacă nu i-l pun pe Guță.

-Ha, ha! Copilu știe ce vrea. Nu te speria, va alege în cele din urmă, acuma caută. Și nu e el de vină, ci TU pentru că atunci când erai borțoasă ai stat cu urechile lui numai în manele.

Apoi, Damian s-a pornit să-mi explice, profesor, ce mai! Și iată ce-am înțeles eu: manelele liniștesc creierul, așa cum proștii sunt necesari celor inteligenți.

După studii și cercetări îndelungate pe Taraf TV și prin alte părți, Casianopol a a stabilit mai multe categorii și subcategorii de manele, dar eu o să vi le zic pe cele mai importante, că n-am răbdare (și cică vrea și drepturi de autor la asta!). Omul e convins că există manele electorale (e cunoscută aia cu Băsescu), ușoare, (adică pop!), manele populare („Vrea gagica mea la mare, că e albă pă picioare”, sau manele urbane, hip-hop, manele clasice (Adi Minune are o melodie în care a băgat câteva măsuri clare și baroce din celebrul canon al lui Johann Pachelbel) și manele rock (muaahahahhaa!!! La ideea asta am râs de mi-a trosnit nicovala din urechea stângă.)

Damian a ridicat degetul mijlociu de la mâna dreaptă. Apoi a continuat:

-Dano, ei vor să câștige cât mai multă audiență. N-or să păcălească ei un rocker adevărat, dar un public fără cultură muzicală, cu urechea needucată, va „mușca” ușor. Sunt la modă lanțurile, țoalele din piele, motoarele, băieții tatuați artistic, s-a dus vremea bicepșilor plini de sirene și jurăminte tip „să moară mama, dau cu pumnu`”. Așa că producătorii de manele și videomanele se folosesc de motoare puternice, am văzut clipuri cu băieți îmbrăcați în pantaloni de piele, călare pe Harley Davidson. Ba mai erau puse și câteva proaste să dea din cur, în sus și-n jos.

Damian mi-a povestit că a cunoscut un manelist-rocker din Colentina. Are pantaloni de piele, geacă de motor, bocanci în picioare și un tricou cu Freddie Mercury care ridică microfonul deasupra capului. Se dă cu un BMW tunat (cum alftel?!) și ascultă la maximum (cred că nu mai are timpane de mult!) Queen, Guță și Ionuț Cercel.

-Și, mai nou, au inventat manele deviate spre… medieval și gotic. Au făcut videoclipuri în biserici dărâmate, grote sau cetăți. Recent, am fost la o crâșmă, iar patronul, băiat finuț, plimbat prin Germania și Italia, m-a întrebat ce vreau să ascult: manele rock, gotice, populare sau hip-hop?

-Medievale vreau, bro! Sunt curios cum sună.

Și cică i-a pus medievale. Clientul nostru, stăpânul nostru!

-Nu ești sănătos la cap!, i-am zis lui Damian.

-Cum vrei. Oi fi eu nebun, dar și tu ești o naivă, dacă nu înțelegi că arta nu înseamnă numai Bach, Leonardo Da Vinci ori Caragiale. Mai pune mâna pe o carte, lasă Facebook-ul, că te alienează!

Și mi-a întors spatele lui de intelectual rasat și neînțeles. L-am lăsat în pace și nu l-am mai sunat nici de Crăciun, nici de ziua lui. N-o să-l mai caut niciodată.

Acum, am auzit de la un amic comun, Damian lucrează în secret la o dramatizare, o piesă clasică de teatru, gen Hamlet, dar cu manele, fond muzical, și adusă cumva în zilele noastre. Mai multe nu știu nici eu. În rolurile principale i-a distribuit pe Adrian Copilul Minune, pe Nicolae Guță, pe fiică-sa, Nicoleta (s-or fi împăcat?), și pe mulți alți interpreți cunoscuți. Mă întreb la cine s-o fi gândit în rolul lui Hamlet? Mor de curiozitate, dar nu pot să-l sun. Am promis!

Dana Fodor Mateescu