Strania călătorie a unor discuri de vinil

Pe la începutul anilor 80, fratele meu, Alexandru (Sandu), proaspăt asistent universitar la Facultatea de Matematică din București, mă lua în vacanță, la el în Colentina, ca să mă mediteze la „mate”.

Pe vremea aceea, majoritatea intelectualilor obișnuia să colecționeze, pe lângă cărți, discuri de muzică clasică, iar oferta magazinelor de profil era bogată. În lipsă de alte muzici mai occidentale, pe fondul respingerii valorilor imperialiste de către regimul comunist, Bach, Mozart, Chopin și Beethoven „lucrau” din greu la potolirea foamei de cultură și de frumos al unui anumit segment al populației. Dacă te duceai într-o vizită, cel mai nimerit cadou era un disc sau o carte bună, însă, întotdeauna riscai ca destinatarul să le dețină deja.

După ce pleca Sandu la serviciu, scotoceam fascinat prin colecția lui de viniluri. La mare cinste, într-un box-set, erau concertele pentru pian de Beethoven, în interpretarea lui Emil Gilels, discuri pe care fratele meu le căpătase de la foștii colegi de la Centrul de Calcul din cadrul Ministerului Industriei Miniere, unde Sandu activase. Înăuntrul pachetului, prietenii  îi scrieseră ceva, cu drag, din simțirea lor, care să-i aducă aminte fratelui meu, peste timp, de perioada petrecută împreună. Un text original semnat de 30 de persoane.

După ani de zile, fratele meu s-a mutat din Colentina în Drumul Taberei, iar setul de discuri și-a găsit locul într-o frumoasă bibliotecă stil Luvru, la modă pe vremea aceea.  Ca să am și eu muzica titanului, mi le-a înregistrat pe benzi de magnetofon, iar pentru asta, m-am deplasat cu Majak-ul rusesc de la Brașov la București, cu trenul.

La câțiva ani după revoluÈ›ie, fratele meu a divorÈ›at, iar eu È™i cu mama mea am mers să strângem din parcarea blocului din Drumul Taberei, – unde fosta soÈ›ie depusese lucrurile lui Sandu, – câteva cărÈ›i È™i viniluri, printre care È™i celebrele concerte. Eram fericit că le salvasem.

Le-am mai păstrat o vreme, până când, la rândul meu m-am mutat, și, pentru că nu mai aveam la ce să le ascult, le-am vândut, cu mare părere de rău, unui cumpărător de viniluri. Asta s-a întâmplat în urmă cu mai bine de 15 ani.

De curând, nici eu nu știu de ce, am început, din nou să colecționez discuri. Poate în amintirea vremurilor trecute sau din dorința de a opri, măcar așa, timpul în loc.

Am cumpărat discuri de la CărtureÈ™ti sau de la diverse persoane particulare de pe Facebook. Mi-am luat È™i pick-up-uri. Să am acolo…

La un moment dat, uitându-mă pe internet, am descoperit într-un anticariat online din Craiova,  box-setul cu Emil Gilels È™i concertele beethoveniene de pian. L-am cumpărat imediat. Primul lucru pe care l-am făcut, din instinct, probabil, când l-am deschis pachetul, a fost să mă uit în interior. Acolo, ce să vezi? Am descoperit … scrisoarea fratelui meu. Nu-mi venea să cred! Cum? Cum a putut să se întâmple asta? ÃŽntr-un mod absolut incredibil, după 40 de ani de când a fost scrisă, hârtiuÈ›a cu semnăturile celor 30 de colegi, se afla în acel pachet cu discuri.

Eu vândusem box-setul unor buchiniÈ™ti de la Universitate, vă mai aduceÈ›i aminte, nu? Erau pline scările de peste drum de statui, de cărÈ›i È™i discuri. Cum a rezistat scrisoarea aceea acolo, atâția ani? Pe unde s-o fi plimbat? Pe ce rafturi prăfuite a dormit? Pe ce tarabe improvizate o fi zăcut în frig sau căldură? Și acum? S-a întors … la mine de la Craiova.

În mod sigur, darul făcut lui Alexandru a vrut să revină, într-un fel, în familie. Fratele meu nu mai este. A plecat în 2005 spre o lume mai bună. Rămân cuvintele și cadoul de suflet făcut din toată inima de prietenii lui.

Răzvan Mateescu- 23 aprilie 2020