Tanti Cornelia, proteza dentară È™i babalâcii de la Vama Veche – 4

Tanti Cornelia, proteza dentară și babalâcii de la Vama Veche

Norocosul 4

Mi-am făcut un ceai de sunătoare și m-am vârât în pat. Muream de somn! Când să adorm, am auzit bubuituri în apartamentul vecin. Of, Doamne! Nu mai vreau!

Tanti Cornelia, vecina mea, striga după nea Nicu, bărbatu-său. Ea avea 85 de ani, el 90.

„Nicule, unde ți-ai pus, mă, dinții? Trebuie să ți-i dau cu ojă, ai uitat? Mâine e joi, ce dracu`!”

Așa făceau mereu, perverșii dracului, mă disperaseră. Și nu numai pe mine! Sculau în picioare tot blocul, tot cartierul, se auzea până la Romană.

Nea Nicu avea o proteză dentară de pe vremea când debarcaseră aliații în Normandia. Îi căzuse smalțul de pe unii dintre dinți, iar ceilalți se îngălbeniseră. Tanti Cornelia îi dădea cu ojă albă în fiecare joi. El, fiind cam surd și un strop senil, n-o auzea pe nevastă-sa care era foarte insistentă (zodia Berbecului!). Nu te înțelegeai cu ea, nu puteai avea alte idei, gata! Erai mâncat.

Bietul nea Nicu! Plângea ca un copil rămas fără cadou de Crăciun.

Ne-am întâlnit la ghena de gunoi, într-o dimineață:

„Nu mai suport, domnule artist. O să mă spânzur. Mi-am pregătit și funia, una de vapor, am luat-o din Herăstrău când aveam 70 de ani, nu trebuie să am scăpare. Uite-o, am pitit-o acilea, la ghenă. Domnule, am înghițit vagoane de ojă albă, m-a nenorocit femeia asta. E o scorpie cu barbă. Știi ce bărboasă e? O bestie!”

„Niculeee!”

„Hait, că mă strigă! La bună vedere!”

Și fugea.

Îmi era milă de el, dar ce să fac? Nu mă puteam băga în casa omului.

La început, când m-am mutat aici, mă distrau, îmi umpleau nopțile. Mai ales când eram cu Melania, fata care nu putea să facă amor fără să cânte la ukulele, o mai știți, nu? Aia îi trăgea cu ukuleaua, tanti Cornelia striga la bărbatu-său:

„Nicule, scoate dinții! Mâine-i joi!”

„Cine vine?”

„E JOI, boule! Scoate placa! Unde-i oja albă? Am pus-o pe noptieră…”

Am adormit greu, pe la două și ceva. Am visat urât. Se făcea că aveam un concert cu ăia de la Metallica pe scena mare a Ateneului Român, iar tanti Cornelia a apărut din culise cu proteza lui nea Nicu. Spectatorii au început să râdă în hohote, în timp ce nea Nicu se ascundea după marimbafonul meu…

Tot acolo era și Daniela care cosea pe burtă un iepure viu. O iepuroaică. Fătase 25 de pui care aveau proteze dentare… clănțăneau din ele. James Hetfield a lăsat chitara, a luat un pui și a început să cânte la el ca la muzicuță.

Am urlat și… m-am trezit. Era ora 8 și trebuia să plec. Aveam o zi grea.

…

Văzută din afară, viața mea e superbissimă. Mulți mă invidiază sincer. Am o iubită excentrică, frumoasă de pică, doctoriță apreciată, o carieră în ascensiune, prieteni, bani și relații exact unde trebuie.

Văzută din interior, viața mea e un splendid dezastru. Simt că încep să obosesc. Să gâfâi. Mă trage spre ea minunata vârstă de 44 de ani și… încă nu m-am însurat. Nu că aș ține eu să fiu cu zgardă la gât, dar mi-ar plăcea să am o familie, doi copii, un câine. Nu! Nu câine. Ce fac cu Cleopatra? Aia nu-i suportă. Măi văd…

---

„Pigei, când mergem la părinții tăi?”, m-a întrebat într-o dimineață Daniela.

Tocmai mă bărbieream cu un brici nou-nouț, ascuțit ca o sabie de samurai, cadou de la Dan, saxofonistul formației, cel care a avut accidentul acela, știți voi. Când am auzit ce vrea iubita mea, m-am tăiat. De emoție, de sperietură, nu știu. Curgea sângele șiroaie, ca la Turtucaia-n răzbel.

„Mergem, cum să nu?”, am zis tremurând tot.

„Când? Suntem împreună de un an și eu nu-i cunosc.”

„Mmm. Curând, curând…”, i-am răspuns încercând să-mi opresc hemoragia cu o bon de la Lidl. Hârtia igienică și vata erau, din nou, consumate de Daniela.

În timp ce ea mă doftoricea cu apă chioară de la robinet, mă gândeam cu groază la epocala întâlnire dintre părinții mei, hipioți hotărâți, și ai ei, conservatori până la os.

Maică-sa, o serioasă și fostă profesoară de științe naturale la un liceu de renume din București, iar taică-su, inginer electronist, fost profesor, acum la pensie, cu o mutră de cioclu de lux.

Tipicari, enervanți, țepeni (i-am văzut în fotografii. Zici c-au înghițit mături cu coadă!), plini de hobby-uri care mă scot din minți. Maică-sa are un coc de juma` de metru în vârful capului și gura ca o smochină. Daniela nu seamănă cu ea și asta mă bucură. Nici cu tac-su nu seamănă, sper să fie înfiată!

Dumnezeule! Scena întâlnirii ar trebui filmată și pusă pe Youtube!

Tata e un tip încă fericit, cu o chelie impecabilă, lucioasă (și-o freacă zilnic cu un prosop verde, niciodată cu altă culoare!) și cu o chică demodată până la brâu, „pleată” pe care nu și-a mai tuns-o de pe vremea când aveam eu trei ani. Ar fi și păcat să nu veniți la nunta mea, v-ați distra ca la bâlci, la tiribombe…

Domnul Pandele senior, adică tata, fumează de stinge, numai Marlboro roșu cartonat, bea Whisky și bere cu cisterna. Ficatul lui e căptușit pe interior cu tablă zincată curbată, din aia pentru acoperișuri. Pun pariu! Altfel n-ar rezista! Se crede un fel de Guru mai mic și speră să întâlnească extratereștri într-o bună zi. Îi așteaptă din 1967, săracul!

Când și când, se trosnesc teribil amândoi, și el și mama, așa, de chichi, să se mai simtă ca-n tinerețe.

Mama a împlinit 68 de ani în august, dar mintea ei e de 24, dansează în toate stilurile toată ziua (rumba, cha-cha, tango, vals, indian, hippie, tribal fusion și mă opresc aici, dacă-mi permiteți!), e vegetariană de un sfert de secol, face Yoga (ai crede că are 48 de ani, mai mult nu-i dai). Se îmbracă în blugi evazați, are eșarfe înflorate, părul lung, bine-nțeles, sandale din piele, cu talpă joasă, cercei din Paraguay. La gât poartă o coadă de maimuță pitică din bazinul Amazonului. Cică îi aduce noroc și o ferește de vibrațiile negative. Nu se desparte niciodată de blestemata aia de coadă, noroc că s-a mumificat de mult și nu mai pute.

Mama mea e o femeie incredibilă, se bazează pe zodiac și e preocupată de alinierea planetelor, studiază stelele. Vrea să știe care a mai crăpat, care a explodat, care s-a născut, care s-a căsătorit sau a divorțat. Stelele de pe cer, dar ce credeați?!

S-ar înțelege „de minune” cu scorpia de madam Avram care se închină la Euglena viridis.

După ce a ieșit la pensie, mama a participat la tot felul de întreceri sportive gen: „aleargă pentru liniștea planetei!”, „fugi pentru ajutorarea bolnavilor de diabet!”, „sari din copaci pentru copiii abandonați!”. A luat mereu numai locul I și sunt mândru de ea!

Una peste alta, părinții mei sunt oameni cu spiritul liber, fac ce vor, n-au reguli, sunt din altă piesă total, nu seamănă cu nimeni de pe pământul ăsta.

Verile se duc la nudism, la Vama Veche, au ei un loc secret unde se întâlnesc cu alți babalâci, cam la fel de simpatici ca și ei, se trotilează cu Jamaică și bere, apoi cântă cu toții la chitară „Blowin` in the wind” al lui Dylan și plâng. Magnific!

Uneori, nu știu exact când, că nu-mi spun, e secret, organizează spirale energetice ca ale lui Bivolaru.

Când și când replantează flori-de-colț în munții Bucegi. Avem acasă sute de răsaduri, dar asta deja e altă poveste.

Cu alte cuvinte, părinții mei sunt niște cetățeni responsabili, pe care te poți baza, bunici capabili să își legene pe genunchi nepoțeii și să le povestească despre mișcarea flower-power din Bucureștiul anilor 60-70… Mă rog. Probabil că unii dintre voi sunt și vor fi de altă părere.

Doamna Avram colecționează cărăcălaci exotici și fluturi, au casa plină, iar domnul e un mare inventator, a scornit o mașinărie care zboară la o înălțime de trei metri, funcționează cu bălegar și se încarcă uneori alternativ de la soare!

Ha! Ha! Parcă îi și văd întâlnindu-se cu… Daniela și cu ai ei. Vai de zilele mele! Cum dracu` să nu mă tai în barbă când mă gândesc la asemenea belea?

„Pigei!”, mă scoate Daniela din visarea dementă, în care mă aruncasem, ca-ntr-o apă…

„Mă duci tu la spital azi? N-am bani de taxi.”

Am respirat adânc și am șoptit: „Te duc, da.”

Ea s-a prins că e ceva în neregulă.

„Pigei! Spune-mi! Tu nu vrei să te însori cu mine, așa-i? Ți-e frică și să-i vezi pe părinții mei, mereu mă duci cu vorba… Știi? Nu te obligă nimeni.”

„Nu-i asta, dar…”

„Dacă vrei, nu le spunem.”

„Nuuu!”

„… și îi punem în fața faptului…”

„Haide, măă!”

„Da! Le facem o surpriză CO-LO-SA-LĂ!”, a mai zis doctorița mea și a început să bată din palme ca la spectacol.

Va urma!

Dacă È›i-a plăcut ce ai citit pe blog, susÈ›ine-mă, aici: 

RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei! Dacă nu, nu! 🙂

MulÈ›umesc! 

Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală. Nu există beneficii sau produse garantate.

Dana Fodor Mateescu/ foto britannica.com