Data viitoare o să aprind lumina!

Vineri seara. Respiră ușurată, săptămîna de lucru s-a terminat. Salută pe toți cei pe care ii întâlnește spre ieșirea de la job urându-le weekend plăcut și iese aproape dansînd din spital. Are ea în minte o melodie, chiar și fără căști în urechi.

E încă soare afară și adulmecă mirosul de toamnă caldă ca un pisoi care explorează lumea. Doar că pentru ea, deși o cunoaște, lumea asta încă îi mai oferă surprize.

Nu grăbește pasul. Cu sufletul plin de cerul albastru și de soare ajunge acasă.

Liniște. E singură și decide să se bucure de asta. Intră la duș și lasă apa să-i curgă pe corp, ca și cum ar putea spăla oboseala ultimelor zile.

„20 de minute ajung!”, decide. AÈ™a că se înfășoară în prosopul moale care miroase a iasomie È™i defilează chicotind, aÈ™a de una singură, spre bucătărie. Lipa lipa…

ÃŽntrebarea principală acum e… rosé sau roÈ™u? Desigur că Rochefort + roÈ™u egal love. O mică plăcere vinovată nu a omorât pe nimeni…încă.

Merge în dormitor È™i preÈ› de jumătate de oră savurează cubuleÈ›ele de brânză atent tăiate… cu înghiÈ›ituri mici din Merlot-ul din paharul cu picior fin, în timp ce își masează corpul cu cremă hidratantă.

ÃŽi e somn deja, la ce bun să reziste? La televizor e un film de acÈ›iune pe care l-a mai văzut. Adoarme aÈ™a, în prosopul umed…

Deschide ochii la un moment dat, e deja întuneric. Caută în pat cu mâna pătura pe care știe că a adus-o înainte de a adormi. Cumva are impresia că nu e singură. De fapt, nu e.

El e acolo! Mintea îi funcÈ›ionează frenetic, cum a intrat? Nu avea cheie… apoi zâmbeÈ™te, e o întrebare stupidă. Defectul lui profesional. Nu e cazul să intre în panică.

Îl caută prin întuneric, vrea să îl sărute și râd încetișor amândoi. Poate că el ațipise, însă nu voia să o trezească atunci când a intrat.

El È™tie că un masaj face mereu din ea o pisică, cuminte È™i ascultatoare. AÈ™a că, deÈ™i mintea îi zboară la… geometrie în spaÈ›iu, hotărăște să își pună toate È™ansele de partea lui. Iar ea toarce mulÈ›umită.

Era îmbrăcat când s-a aÈ™ezat lângă ea, însă nu se È™tie cum, hainele au zburat…O fi el vreun magician de reuÈ™eÈ™te să deschidă uÈ™i, să facă să dispară haine È™i să…

„Ăsta e unul dintre momentele în care timpul ar trebui să se oprească”, gândeÈ™te ea abandonîndu-se simÈ›urilor… È™i lui.

Prima rază de lumină a dimineții îi mângîie pe amîndoi. Ea îl privește, și un val de căldură îi umple sufletul. El doarme cu ambele mâini deasupra capului, cu pumnii strânși, ca un copil.

„O cafea…ar fi bună”, gândeÈ™te ea. Se ridică cu grijă din pat, nu vrea să îi tulbure somnul de care are atâta nevoie, revine cu două ceÈ™ti de cafea tare, fără zahăr. Acum, la ora asta devreme a dimineÈ›ii, aroma contează. Le aÈ™ază pe noptiera ei È™i se cuibăreste lîngă el. E răcoare… E bine. Pentru prima dată după 3-4 ani.

E undeva între somn È™i trezire È™i aude un sunet discret al unui telefon. Nu e al ei… El se trezeÈ™te, răspunde nervos, dar laconic È™i încheie conversaÈ›ia. Se îmbracă È™i dispare în cîteva minute, după ce mâzgăleÈ™te ceva pe o hârtie…

E deja zi, soarele È™i-a intrat în drepturi. Femeia deschide ochii È™i reflex duce mâna lângă ea. Locul e cald încă…una dintre ceÈ™tile de cafea e goală, cu un bileÈ›el lângă:„MulÈ›umesc pentru cafea. Erai prea frumoasă ca să te trezesc. Te iubesc!”

Singurul gând care îi trece prin minte… „Data viitoare o să aprind lumina!”

Iris – 20.02.2023