Nesimțitul din tren

Autor Radu Paraschivescu

„Pentru cei tentați să creadă că nesimțirea ambulantă se manifestă doar pe străzi, șosele și autobuze, am o veste proastă. Nici deplasare cu trenul nu e scutită de primejdii. Nesimțitul feroviar interpretează o partitură diferită de cea a omologului rutier, însă efectul este același: indispunerea celor din jur.

Dacă un drum cu autobuzul durează uneori un sfert de oră, călătoria cu trenul se poate întinde de la două, până la zece ore. Variantele de evadare ale victimei sunt practic inexistente. (…)

Odată urcat în tren, ești la dispoziția celui care ți se așază alături, vizavi sau pe diagonală.

Cea mai frecventă È™i totodată cea mai plastică uvertură a nesimÈ›itului feroviar este descălÈ›atul. FireÈ™te, e deplasat È™i ridicol să È›i se pretindă să le dai bună ziua celor pe care-i găseÈ™ti deja instalaÈ›i la locurile lor. Cum, Doamne iartă-mă să te adresezi cuiva pe care nu l-ai văzut niciodată în viață? ÃŽn schimb, lepădarea de încălțări e o formă cordială de spargere a gheÈ›ii, un artificiu simplu, prin care institui un climat familiar, prietenesc. ExperÈ›ii unui acest gen de comportament recomandă ca între aÈ™ezarea pe scaun È™i descălÈ›are să nu treacă mai mult de zece minute. ÃŽÈ›i aranjezi bagajul undeva deasupra, scoÈ›i teancul de ziare sau integrame care-È›i asigură confortul intelectual până la coborâre, te uiÈ›i pe câteva titluri, te întinzi comod, preluând o parte din spaÈ›iul vital al celui din față, È™i treci la fapte. Cu ochii contemplând indiferent peisajul ce își schimbă conÈ›inuturile în viteza trenului, îți ieÈ™i din papuci la propriu. Totul trebuie să se petreacă agale, firesc, învăluitor È™i inexorabil. Vârful pantofului stâng împinge cu o subtilă insistență călcâiul pantofului drept, până când piciorul se eliberează din nemeritata strânsoare. Urmează o scurtă pauză, în care ai grijă să-È›i miÈ™ti niÈ›el degetele în ciorap, ca să le dezmorÈ›eÈ™ti, în vederea secvenÈ›ei următoare. (…) Ritualul descălțării în tren își pierde din pregnanță dacă nu e pregătit cum se cuvine. N-are niciun haz, dacă ai È™osetele curate sau întregi. Martorii sideraÈ›i ai spectacolului trebuie să vadă È™i, în egală măsură, să simtă că È›i-ai dat jos pantofii. E la mintea cocoÈ™ului, aÈ™adar, că ciorapii arătaÈ›i partenerilor de drum trebuie să fie rupÈ›i, găuriÈ›i È™i să miroasă a dormitor cazon după trei zile fără apă la robinet. Se recomandă stăruitor folosirea È™osetelor flauÈ™ate, care se împut mai repede decât celelalte, mai ales pe timp de vară.

Pentru un frison suplimentar, se poate merge la amănuntele următoare: prin gaura din dreptul degetului mare e bine să iasă măcar o parte dintr-o unghie netăiată de săptămâni întregi È™i tivită cu o dungă negru-verzui. (…) De aici încolo, e vremea urmărilor. După momentele de consternare iniÈ›ială, vecinii de compartiment ai nesimÈ›itului dau primele semne de viață. Nările se strâng asuprite, nasurile se strâmbă haotic, gurile se pungesc veÈ™ted, ochii ies neîncrezător din orbite, sprâncenele se arcuiesc. (…) Când poluantul odorific începe să le inducă pasagerilor senzaÈ›ia de pre-leÈ™in, cel aflat mai aproape de geam recurge la soluÈ›ia disperată. El trage de mâner, animat de speranÈ›a unei guri de aer întremătoare. De obicei, în clipa asta se petrec două lucruri. Fie geamul e înÈ›epenit È™i nu se deschide, fie operaÈ›iunea e jugulată brutal de nesimÈ›itul însuÈ™i, care acuză curentul. Dacă-È›i duci mâna la nas È™i te strâmbi, ca să-i dai de înÈ›eles că pute, îți răspunde tot printr-un gest. Mâna lui se îndreaptă spre propria ureche, în care abia în clipa aceea observi că se zăreÈ™te ceva alb, care blochează timpanul. E micul tampon de vată care asigură protecÈ›ia auriculară. Căci nesimÈ›itul e pe deasupra È™i ipohondru, iar vocea raÈ›iunii nu are nicio È™ansă să fie auzită. Duhoarea din compartiment urcă spre doza letală, însă nesimÈ›itul tot nu se înduplecă.

„A, ești boier? Ai nasu fin? Păi atunci cumpără, nene, tot compartimentu și n-ai decât să stai cu geamu deschis pân la loc comanda.”

Lupta e câștigată clar de nesimÈ›it. ResemnaÈ›i È™i cu batistele la nas, pasagerii de pe celelalte locuri îl fixează cu o solidaritate îndurerată. (…)

ÃŽn funcÈ›ie de căldura din tren, pot exista, fireÈ™te, È™i alte lejerități vestimentare. Nimic nu-l opreÈ™te pe nesimÈ›it să-È™i dea jos cămaÈ™a, de exemplu. Faptul că la 15 cm. de el subzistă axfisiată de indignare o femeie nu-l înhibă. NesimÈ›itul se simte întotdeauna stimulat de stupoarea celorlalÈ›i. ÃŽn cazul acesta, debarasarea de cămașă face posibil accesul direct al privitorului la un articol de îmbrăcăminte cu profunde reverberaÈ›ii în mentalul masculin al românului. Este vorba de maioul cu găurele, o delicatesă de garderobă care îmbracă rotunjimile ventrale într-o teacă perforată prin care iese ba un coÈ™ nestors, ba un fie de păr rebel, ba un neg discret ca o stafidă È™i închis la culoare ca o căcărează. Maioul cu găurele este un accesoriu drag inÈ™ilor care se respectă. Textura lui inconfundabilă îl transformă în instrument de legitimare. Cine poartă aÈ™a ceva e bărbat în adevăratul sens al cuvântului, nu un fătălău nătâng sau dilematic. (…)

Unul dintre gesturile la care nesimÈ›itul feroviar apelează aproape din inerÈ›ie este scobitul în ureche. Cei care stau lângă el trebuie să simtă că pentru ei face lucrul ăsta. Căci nesimÈ›itul e generos cu propriile descoperiri È™i È›ine să facă lumea întreagă părtașă la savoarea È™i farmecul lor. (…) AÈ™a stând lucrurile, È™i contrar propriei voinÈ›e, ochii îți sunt atraÈ™i magnetic spre zona unde se împlineÈ™te ritualul scobitului. Unealta optimă pentru o atare operaÈ›iune este degetul mic al mâinii nesimÈ›itului, dotat, fireÈ™te, cu o impunătoare unghie lăsată să crească patru-cinci centimetri. Abia după ce va fi trecut acest criteriu, inserÈ›ia metacarpiană se va produce plenar, cu efectele scontate. Degetul se introduce hotărât în ureche, iar prelungirea lui cornoasă forează temeinic, în spirale precise ca incizia de bisturiu, pe durata a treizeci-patruzeci de secunde. Pe urmă au loc extragerea degetului È™i studierea lui cu un ochi de specialist. Recolta de cerumen din vârful unghiei se cere privită detaÈ™at, cu o curiozitate bine controlată, de entomolog care descoperă o specie rară de fluture. Foarte important: nesimÈ›itul nu întoarce spatele celorlaÈ›i È™i nu păstrează doar pentru el magia descoperirii. Vecinii au tot dreptul să vadă È™i ei.

Dacă tot ți-au urmărit din ochi baletul vestibular, nu-i dezamăgi. Nu le răpi o plăcere atât de scurtă, la un drum atât de lung. Prin urmare, ține degetul proaspăt extras din afundurile moi ale urechii, la vedere, ca pe un pahar de colecție căruia încerci să-i despistezi o cât de mică imperfecțiune. Rămâi așa câteva secunde, până când toți cei din compartiment vor fi avut prilejul unei holbări fructuoase. Pe urmă, scoate-ți cerumenul de sub unghie, cocoloșește-l meticulos și aruncă produsul astfel obținut, preferabil pe pantoful doamnei așezate pe diagonală, care oricum îți dorește moartea încă de când ai deschis ușa vagonului.

Odată încheiată secvența, fă o pauză scurtă, recuperatoare, iar apoi pune-te din nou pe treabă. E imposibil să nu mai fi rămas ceva în firidele ce străjuiesc accesul spre ciocan, nicovală și scăriță.”

– fragmente din „Ghidul nesimÈ›itului”, autor Radu Paraschivescu- carte apărută la Editura Humanitas.