Petarda

Petarda…

De când mă știu pe lumea asta, mi-au plăcut, pe lângă multe altele, luminițele, artificiile, petardele și lumânările. Mama aprindea o candelă, și, bănuțul acela de aur, care mângâia aerul, mă fascina.
Evident că nu aveam voie să pun mâna pe chibrituri și foc, dar în sinea mea… eu știam!

Iarna, băieții de pe stradă aruncau cu petarde, bombițe (cu carbid) și tot felul de artificii, în special când se apropiau sărbătorile. Bubuiau străzile, curțile, timpanele. Era un spectacol al flăcărilor, al steluțelor și al pericolului, care mă atrăgea ca un magnet din ăla mare, mare.
Oamenii spuneau că unii dintre copii s-au rănit serios, ba au ajuns și la spital, dar credeți că-i ascultam?
Nu știu cum și de unde le procurau, la sfârșitul anilor 70, cert e că eu eram moț între băiețoi, și îmi doream nespus să am și eu măcar o bombiță. Una cât de mică.
„Mno, bat-o sfântu Pavăl păste bot, că numa cu boambele nu să juca, bolunda! O să-i pocnească-una-n ochi și-o să mâie beteagă, plânje mumă-sa, și Picuță, tătă viața…”, bodogănea Bențoaia și mă amenința cu un par.
Ha! Nu mai puteam eu de parul ei!

Tata (aka Picuță) mă certa mereu și nu mă lăsa să mă duc la băieții piromani, mai ales că erau mult mai mari decât mine, care abia de aveam șapte ani. Mă milogeam, cu ochii mei uzi, ochi de ciută, ochi de Lizucă rătăcită și, firește, prefăcută: „Te rooog, măcar un carbid mic să aprind! Te rooog! Jur că nu pățesc nimic, sunt foarte atentă!”
Tata nu și nu! Era de neînduplecat. „Dacă te prind la bombe, îți ard o mamă de bătaie, să mă ții minte! O să-ți fac curul artificii!”
Și după ce zicea asta, pufăia, se învârtea de trei ori într-un loc, apoi o anunța pe mama: „Leanțo, hai că mă duc să-mi iau niște țigări, că m-a enervat fie-ta!”
Și pleca. Mai venea seara, înghețat și cherchelit, după care, se culca absolut liniștit și fără niciun stres.
Totuși, într-o zi, am fugit pe stradă la „bombardierii” mei. Era seara de Crăciun, pe la patru și ceva, decembrie. Frig, zăpadă, bătea vântul. Pe cer se spărsese o venă sângerie, și soarele se îneca în apele ei. Din case venea un miros dulce de vanilie, cozonaci și de sarmale. În loc să stau cuminte, sub brad și să cânt colinde, ce credeți că făceam?
„Vreau și eu o bombiță!”, mă rugam de Sami Goldman care dădea foc unor hârtii. În buzunar avea un mănunchi de artificii. Să fi fost 50? 100 de bețe?
„Bombă n-am, dar te las să participi când tragem noi. Ești fată și ești mică. Dacă vrei, îți fac rost de artificii din astea, turnăm spirt pe ele, le aprinzi și te duci la Bențoaia cu ele. I le arunci în cap și fugi!”
Mmm, bună idee!
M-am apropiat de grupul lor. Eram curioasă cum fac. Meștereau la niște pocnitori din șuruburi de metal. Operațiunea era meticuloasă și cerea atenție și dexteritate. Șuruburile trebuiau să fie de același diametru, piulițele la fel. Înșurubau piulița pe unul dintre șuruburi, cam până la jumătatea ei. Acolo puneau fosforul răzuit de la câteva bețe de chibrituri, iar de unul dintre șurubele legau o pungă din plastic. Aruncau totul în sus, punga se desfăcea ca o parașută și, când atingea o suprafață tare, trosnea spectaculos.
Mai aveau niÈ™te È›evi din plastic, destul de groase, în care băgau carbid, – o chestie urât mirositoare, înecăcioasă – scuipau pe el, carbidul sfârâia, agitau È›eava, È™i după câteva secunde aprindeau un chibrit la unul dintre capete. Bubuiala era remarcabilă. Ca de tun. Buuuuuum! Trebuia să-È›i astupi urechile cu palmele, dacă mai voiai să auzi bine.
M-am băgat și eu printre ei, ca la rugby, dar nu m-au lăsat să particip la jocul artileriei.
Ca să scape de mine, Sami mi-a dat mănunchiul de artificii, mi-a pus spirt pe ele și m-a împins ușor:
„Du-te la mă-ta mare și lasă-ne, piticanie! Aprinde-i artificiile astea și o să vezi bucurie!”
Le-am luat și… sfârrrrr! Buchetul de luminițe a făcut o flamă fantastică, verde-aurie. Ce minunăție în palmele mele de fetiță!
Am fugit iute cu ele, ca să nu se stingă, dar, când am ajuns în casă la Bențoaia, am realizat, uimită, că mi-a luat foc o mânușă, fularul, și mi-am pârlit părul care se ivise de sub căciuliță. Puțea oribil a unghie arsă. „Aaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Fooooc!”, am zbierat disperată.
Tocmai atunci ieșea și bunică-mea cu o oală, în care spălase vasele, plină de zoaie și resturi alimentare. Speriată, și vrând să mă ajute rapid, fleoșc!, mi-a aruncat apa aia împuțită direct în față. E drept, mi-a luat piuitul câteva secunde, cred c-am și înghițit oleacă, dar m-a stins impecabil.
Din mine ieșeau mosorele de fum, iar artificiile de la Samuel, vreo 60 de bețe, erau carbonizate…
„Tulai, Iștenem! Ce-ai șciut fașe, buta kislany! Du-tie la mumă-ta, să tie scarmene! O țâră mai aviai și ardeai ca torța, ni le ie, prostana, ce să rânjește la minie, ptiu!”
Când a venit mama, nu m-a bătut. Era prea șocată. N-a scos o vorbă. A izbucnit în plâns. Fetița ei, frumoasa ei, avea obrajii pârliți, bretonelul ars până la rădăcină, sprâncenele și genele la fel. Arătam ca-n desenele animate, când lui Jerry îi exploda o grenadă în mutră.
M-a pus să mă dezbrac, m-a spălat, m-a uns cu niște ulei de floarea-soarelui și, după aia, m-a certat corespunzător.
Când a apărut și tata, eram deja certată, așa că, doar a dat din cap, și mi-a zis, fără să audă mama: „Îți cumpărasem ceva, dar, pentru că ți-ai făcut de cap și nu m-ai ascultat, nu mai primești nimic!”
Am lăsat capul în jos și a început să plâng devastator. Urlam, cu muci, regrete și lacrimi cât pumnul, pironindu-l pe tata cu o privire, pe care n-ați vrea să-o vedeți vreodată!
De Crăciunul ăla am fost pedepsită trei ore. Atâta au rezistat ai mei. Apoi, mi-au pus sub brad o păpușică Dica (mică, blondă și cu ochi albaștri), o ciocolată Cibo și trei cutii cu artificii.
Noaptea, m-am trezit și am văzut minunile. M-am apropiat de ai mei și i-am pupat. Doamne, ce bucurie! Ce părinți buni aveam!
De Revelion, tata a făcut rost și de o petardă roșie, (sau rachetă de semnalizare?) pe care am lansat-o împreună, pe stradă, spre fericirea mea deplină. Mă iertase.

Buta kislany = fetiță proastă

Dana Fodor Mateescu – 19.09.2023

Foto preluare net.

Dacă È›i-a plăcut ce ai citit pe blog, susÈ›ine-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

MulÈ›umesc!