Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Sângele ei era cald și strălucea

Sângele ei era frumos și strălucea

Sângele ei era frumos È™i strălucea…

Bărbatul se oprise din mers
Cineva dăduse foc locului
unde o iubise pe ea în ultima lor vară
când a plouat pe pielea lor cu 5G și megabiți albaștri
direct din cer
îl durea arsura și acum.
pământul păstrase forma cărnii ei
La radio cântau ăia de la Scorpions, „You and I”
și el știa că totul se va opri brusc într-o zi.
Ar fi vrut să privească
flăcările drept în ochi și să le întrebe
de ce l-au uitat?
De ce nu-l mai vor în brațele lor?
Dar lumina orbise în mijloc.
Era ca oricare altul acum
pentru că mințise greu.
De când nu-l mai văzuse,
femeia se vindecase
adunase cu mâna goală o livadă de cruci
sângele ei era frumos și strălucea.

DFM 1 februarie 2024

Leave a Reply