Copilăria lui Andrei

Copilăria… Mmmm, copilărie, un simplu cuvânt, mii de amintiri, bune sau rele, tot fac parte din copilărie.

Eu, când eram mic, eram foarte fericit și primeam tot ce îmi doream, și mă jucam mereu cu mama și bunicii, eram relaxat, nu aveam nicio problemă, desenam și mă uitam la televizor. Da, desenam foarte frumos, toată lumea îmi spunea că voi ajunge pictor sau să desenez, dar eu nu m-am ținut de asta, pe mine mă interesau instrumentele muzicale.

Am început cu chitara, pe la vreo șase-șapte ani și, după, cu vioara, dar prima dată am început cu pianul. La doi ani știam câteva note și cântam din gură, iar la pian un ritm, după ce grăiam.

Alt lucru care m-a pasionat a fost calculatorul. De la un an și ceva știam să-mi pun singur desene animate pe Youtube și să pictez în Paint.

La șapte ani m-a mușcat câinele vecinilor, pentru că eu n-am ascultat de părinți și m-am dus la ei în curte. Câinele Ionescu m-a luat de cap cu colții, deoarece Iustin, copilul vecinilor, l-a enervat, a dat cu piciorul în farfuria cu mâncare. Cățelul a sărit pe mine și m-a mușcat rău. M-am dus cu mama la spital și m-au cusut la ureche, pe cap, la mână. De atunci nu am mai vorbit cu acei vecini.

Am avut o copilărie minunată și plină de peripeții.

Andrei Mateescu- 9 ani.