Adio, da’ rămân cu tine!

Autor Alexandra Amariei

Emanuel e un tip mișto rău. În vârstă de vreo 40 de ani, îi dai maximum 30 (oscilez între suspendare și executare, juriul încă mai deliberează). Înalt, suplu, fost polițist convertit în corporat(r)ist, are o voce calmă și răscolitoare simultan. Yup, a walking contradiction. Ăh, și pasionat de motoare, motociclete și adrenalină, uitasem acest aspect.

Nefastă-sa, Amarillys, e cu vreo 10 ani mai tânără, oleacă tatuată È™i foarte rârâită. Ce-i uneÈ™te? Păi, vitezomania, viaÈ›a trăită pe muchie de cuÈ›it, obsesia pentru stilul ăla de viață „Booorn to be Wild(e)!” È™i un copil, Nadine.

(Mbine, el e ateu, ea creÈ™tină practicantă, au făcut doar cununia civilă, deÈ™i ea s-ar fi vrut în rochie de mireasă, d’oh. Sursă inepuizabilă de scandaluri ulterioare. Verighetele lor nu-s d-alea clasice, din aur alb, platină, argint, tinichea sau orice își aleg de obicei muritorii de rând, dupe finanÈ›ele fiecăruia. Nope. Ei au degetele tatuate, frate. I know, right?)

Și-au construit È™i o casă cochetă în Milfov, totul pare oarecum ok sau în parametri, că aÈ™a discuÈ›ii neprincipiale apar în orice familie. Mai ales când protagoniÈ™tii afiÈ™ează mereu o imagine de revistă, da’ asta e altă discuÈ›ie, nu ne întindem acilea, că doar Hugo È™i Balzac aveau mania asta cu romanele – fluviu + zeci de fire narative în paralel.

Eh. Emanuel e un etern control freak, ia toate deciziile fără să se consulte cu ea. Drumul spre iad e pavat cu intenÈ›ii bune…

Amarillys e programatoare, câștigă bani căcălău. Bine, poate nu-i întoarce chiar cu lopata femeia, da’ tot are mai mulÈ›i ca el È™i vrea să devină independentă. ÃŽÈ™i cumpără un apartament unde să locuiască doar ea cu fiica, deÈ™i Emanuel îi propune să plece el de acolo È™i să le lase pe ele în casă. Nope. Amendă. DivorÈ›. Ticălos nenorrrhocit, mi-ai mâncat cei mai frrrhumoÈ™i ani din viață. Te urrrhăsc!

Mh. Tipul e disperat. Încă ține la nefastă-sa, mai e și fiica lor la mijloc, dar nici nu mai poate continua așa. Are o tentativă de relație cu o colegă de muncă, Aneta. Strict platonic, deși nu-i tocmai ce și-ar dori având în vedere infernul de acasă.

În fine. După lupte seculare care durează câteva luni bune, le vine sentința de divorț. Amaryllis are un șoc. Păi cum adică, am fost căsătoriți atâta vreme, iar acum gata, caput? Și cu Nadine ce-o să se întâmple? Ce fac eu ca femeie singură cu un plod în brațe? Cine să mă mai ia de-acum, tata mare?

Pe de altă parte, Emanuel are niÈ™te refelaÈ›ii oarecum similare. Frate, am fost cu femeia asta la bine È™i la greu. Ne-am iubit, am fost la zeci de concerte rock cu motoru’. Am făcut sex ca-n filme, în vârf de munte È™i pe malul mării. Până È™i fiica noastră a fost concepută din agonie È™i extaz. This is the end?!? No way in hell.

Bocesc amândoi ca la înmormântare cadavrul defunctei iubiri, unul în braÈ›ele celuilalt. Apoi… decid să-È™i mai dea o È™ansă. Chiar dacă actele indică sec È™i fără echivoc că it’s over for good, rămân împreună, de dragul fiicei lor È™i al vremurilor de altădată.

Autor Alexandra Amariei

Dacă mai vrei să citești poveștile Alexandrei, intră AICI!