Mi s-a părut c-o văd pe mama

Mi s-a părut c-o văd pe mama…

Pe 5 iulie 2025 s-au împlinit 13 ani de când din mama crește iarba. Ajung la mormânțelul ei simplu și curat ca un pătuț de copil sărac, îi aprind o lumânare, îi pun flori din curtea mea și o întreb ce mai face.

Tace. Nu zice nimic, dar o simt cum circulă prin lacrimile mele. O „văd” în amintire, cum se întoarce de la piață, grăbită, cu multe plase, cu broboane de transpirație pe frunte și, negreșit, cu câteva fire de bujori sau crini albi, parfumați în mâini. „Pentru tine, Dani!”

Pentru mine, mamă! Pentru mine…

În urmă cu vreo câțiva ani, am fost prin Militari, prin cartierul copilăriei și adolescenței mele. Calea ferată, fosta barieră. Granița dintre Drumul Taberei și Militari, granița dintre prezent și părți din sufletul meu rămase acolo pentru totdeauna.

Am trecut prin faÈ›a blocului meu, – că tot al meu va fi, chiar dacă nu mai locuiesc în zonă de ani de zile,- blocul 110, scara A, aleea Poarta-Albă 1-3. S-au schimbat atât de multe în jur, dar el a rămas la fel. O clipă mi s-a părut că-o văd pe mama venind, cu pălăriuÈ›a albă, cu bluza roÈ™ie, ieftină, cumpărată de la tarabele din Veteranilor, È™i mi-a stat inima. Mama?

Dar nu era ea. Ci doar dorința mea de a o strânge în brațe. Măcar cinci secunde. Atât. Dup-aia îi dau drumul să plece. Jur! N-aș scoate un cuvânt. N-aș putea. Ea ar ști. Ar înțelege tot.

DFM

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog,

poți să-mi oferi un mic cadou, aici:

RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală. Nu există beneficii sau produse garantate.