Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Oamenii si faptele lor

Când statul român ridică din umeri, Nicușor Dan propune soluții pentru o Românie sufocată de droguri

În timp ce autoritățile centrale privesc, aproape resemnate, cum fenomenul consumului de droguri se extinde în școli, în parcuri și în cartierele orașelor din România, Nicușor Dan spune răspicat ceea ce mulți români simt, dar nu au curajul să rostească: statul român a pierdut lupta cu drogurile.

E o realitate dureroasă, dar necesară. Când ministrul de Interne admite public eșecul, iar Guvernul continuă să taie fonduri pentru prevenție și tratament, ce speranță le mai rămâne părinților care își cresc copiii în această junglă urbană fără reguli?

În contrast cu pasivitatea Guvernului Ciolacu, Nicușor Dan vine cu o viziune clară și curajoasă: traficanții trebuie pedepsiți dur, nu consumatorii, care sunt de multe ori victime ale unui sistem social și educațional disfuncțional. Este o abordare umană și realistă, în care accentul cade pe prevenție, tratament și reconstrucția încrederii în familie.

Mai mult, Nicușor vorbește despre educația părinților, un subiect ignorat de zeci de ani. Are curajul să spună că problema nu începe în cluburi sau în școală, ci acasă, în familiile destrămate sau neglijente. Iar dacă vrem o schimbare reală, trebuie să începem cu adevărul, oricât de inconfortabil ar fi.

Poate cel mai revoltător este că, deși bucureștenii au votat la referendum o inițiativă de combatere a traficului de droguri, Guvernul a refuzat să aloce banii necesari. De ce? Pentru că în România de azi, voința cetățenilor pare mai puțin importantă decât calculele politice.

Într-o țară unde tinerii mor în fața blocului cu seringa în mână și unde părinții sunt lăsați singuri să lupte cu un sistem care nu oferă sprijin real, Nicușor Dan este, deocamdată, printre singurii lideri care vorbesc despre soluții, nu despre scuze.

Când statul tace, avem nevoie de voci curajoase. Când guvernele se eschivează, avem nevoie de lideri care pun oamenii mai presus de interese. Iar în această luptă, Nicușor Dan pare să fie printre puținii care înțeleg gravitatea momentului și au un plan. Să sperăm că se va ține de cuvânt, dacă va fi ales președintele României.

DFM 19 aprilie 2025

Foto preluată de pe net.

Leave a Reply